Ion Cristoiu - un om, o existență

Jurnalul Național - „Astăzi e ziua ta...” - Ion Cristoiu

„Ion Cristoiu împlinește luna aceasta 56 de ani. În ce zi, nimeni nu știe cu exactitate, nici măcar sărbătoritul. ...”

„Nu îmi aniversez deloc ziua de naștere, nu fac nicio manifestare, ca să mă exprim în termeni electorali, nici măcar nu îmi schimb cu nimic programul meu foarte dur de lucru; de altfel este și foarte greu, nu știu când ar trebui să aniversez, deoarece mama mea m-a felicitat pe 11, susținând că pe 11 m-am născut, în certificat este trecut 16 noiembrie, iar în buletin este 25; deci, am trei zile de naștere… De fapt nici eu nu știu când m-am născut, există trei puncte de vedere.”

Nu am obiceiul să mă leg de persoane, ci de concepte și, mai ales, dacă auditoriul e un pic mai larg, atunci când rareori o fac, nu îmi place să dau nume.

Dar nu pot să mă abțin să-l amintesc pe acest Mecena, Shakespeare, Freud și Einstein, 4 la preț de 1, all in one, al presei românești, acum, într-una din posibilele lui zi de naștere.

Sau o fi luna asta? Sigur maică-sa, buletinul și certificatul de naștere își aduc bine aminte luna? Dar dacă, doamne păzește, și anul e greșit? Și în loc de încă vreo 20 de ani speranță statistică de viață mai are 30-40? Acuma, nu știu cum și de unde, dar mama știe când m-a născut, ea zice că era acolo chiar în clipele alea și, mai mult, poate să-mi spună și ora. Ce-i drept, nu m-a făcut la beție. Și io o cred pe cuvânt, nu știu, fac bine?

„Important este că m-am născut totuși, e singurul lucru sigur!”

Ești sigur? A, da, asupra acestei chestii și mama, și certificatul de naștere și buletinul se pare că au căzut de acord. În regulă. Te-ai născut, deci exiști. Atenție, nici propoziția dinainte și nici Ion Cristoiu n-au nicio legătură cu celebrul „Cogito, ergo sum”. Asta e din alt film.

Acuma, dacă tot am stabilit că există Ion Cristoiu (chiar dacă născut în 3 zile diferite), să trecem mai departe.

Faptul că Ion Cristoiu există e un truism indiscutabil și pentru restul victimelor. Adică noi. Într-o vreme luceafărul presei românești exista din belșug, exista de dădea pe-afară, având reale probleme să intre într-un singur ecran de televizor. Eeee, ce vremuri, pe vremea aia era editorialist la Evenimentu’ Zilei, atât de editorialist că, de emoție, o găină a avortat puiul înainte să-i crească coaja de la ou în jur (oare mai ține minte găina data în care a născut?). Eeee, ce vremuri. Pe urmă Cristoiu s-a dat de trei ori peste cap și a început să existe un pic mai puțin, parcă mai liniștit, atât în spațiu 3D, cât și în cel publicistic. Am răsuflat oarecum ușurat, fără să-mi dau seama că era liniștea dinaintea furtunii. Mutările și demisiile se țineau lanț și eram gata să încep să cred că Dumnezeu există, totuși, și că personajele care conduc media românească au înțeles, în sfârșit, că existența lui Cristoiu este ușor obositoare pentru existențele oamenilor care s-au născut (și implicit există) cu ceva creier la purtător.

Greșit!

În ultima vreme aparițiile lui Cristoiu pe sticlă au atins apoteoza, posturile de televiziune au hotărât „Nicio zi fără Cristoiu”. Dimineața, la prânz și seara, pe burtă goală sau, mai rău, periclitând digestia singurei mese din zi.

Acuma mă puteți întreba: ce naiba ai cu el? Dom’le, dacă are atâtea de povestit, lasă-l să se descarce. Le zice ce le zice și, la un moment dat, i se termină cuvintele și ideile din dotare și gata, scăpăm. În primul rând, n-am nimic cu el, chiar nimic, atât de nimic încât suntem rezultatul a două ramuri evolutive diferite. Da’ de câte ori deschid televizorul, hop și Cristoiu. Are rar câte o idee, dar, când o are, tre’ să afle toată lumea. Și cum face asta? Simplu, intră în buclă infinită (while(true) zice_cristoiu_o_chestie;). Degeaba îi răspunde cineva la întrebările existențiale, degeaba subiectul emisiunii e „Manelele încotro?” sau „Surprize, surprize”, degeaba bieții mediatori care încearcă să discute și alte subiecte îi dau șuturi pe sub masă și intră peste el; „resistence is futile” dacă Cristoiu vrea să știe, de exemplu, de ce a lăcrimat Băsescu 2 lacrimi și nu 3 când Stolojan a renunțat la cursa pentru președinție. N-are importanță că faptele sunt consumate, n-are importanță că pe nimeni nu mai interesează subiectul, pe el îl roade, nu poate dormi noaptea, îl încearcă angoase, neliniști existențiale, uită când e ziua lui etc.

Mai nou (sau mai vechi?) nenea Ion Cristoiu și-a pus în drept cu numele și „analist politic”. Ce-i drept e drept, găinile dorm mult mai liniștite de-atunci, convinse că produc ouă de găină atâta timp cât le calcă cocoșu’. În schimb viața politică s-a îmbogățit cu scenaristul Ion Cristoiu, a cărui viziune limpede, a cărui inteligență ascuțită ca un bisturiu, a cărui exprimare elevată ne umple de exaltare și admirație.